Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

daniel humelnicu

Senatorul Daniel Augustin Humelnicu afirma ca, in actualul context european, pentru România este extrem de importanta combaterea marii corupţii, iar drept dovada a luptei actualului Guvern împotriva acestui fenomen sunt numele grele aduse in ultima perioada in fata justiţiei.

De aceea, senatorul considera ca instituţiile abilitate in a cerceta si judeca aceste dosare, din ce in ce mai multe, trebuie sa beneficieze de fondurile necesare activităţii vaste.

“Politicienii PSD si PNL critica din start, fara sa gândească, majorarea sumelor alocate in bugetul din 2012 celor mai importante instanţe ale tarii. Insa aceste creşteri nu sunt mari, iar colegii din alte partide ar trebui sa tina cont ca doar aşa putem combate corupţia pentru care nu o singura data in ultimul deceniu am fost criticaţi de Europa. Curtea Constituţională va beneficia in plus fata de acest an 1,5 milioane de lei, Ministerul Public – 26,5 milioane de lei, iar Înalta Curte de Casaţie si Justiţie 1,8 milioane de lei, insa toate aceste sume reprezintă o creştere de mai puţin de 5% fata de ceea ce au primit in acest an. Iar noi vrem ca justiţia, copleşita acum de dosare, sa poată face fata si ca procurorii care au in fata mii de rechizitorii sa le poată trimite la timp in instanţe. Consider aceasta creştere a bugetului justiţiei chiar prea mica daca luam in vedere faptul ca fondurile necesare optimizării actului de justiţie sunt foarte numeroase. Sa ne gândim măcar la toate consumabilele si locurile in care sa fie depozitate zecile de mii de dosare care stau la baza trimiterii in închisoare a celor corupţi”. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

daniel humelnicu
DorohoiNews.ro, 16-11-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

07.12.2011 la 17:46

mai desteptule te pricepi la politica ca baba pe mes desi ti-au spus multi ca esti afon in toate tu nu te lasi de comentat pdl-istule

06.12.2011 la 01:25

Corect. Hai sa vedem acu opozitia si sustinatorii ei cum sustin lupta impotriva coruptiei. Daca sunt pentru inlaturarea hotilor (din toate partidele,fara nici o exceptie) sa aprobe majorarea fondurilor,care nu inseamna majorararea salatiilor ci mai mult personal, mai multe dotari si m multa eficienta. Daca voteaza nu, inseamna ca voteaza pentru inflorirea coruptiei si nu invers. Hai ...sa va vedem. Acu i-acu. Cam greu.eh ? V-a prins puterea la cotitura. Hai fruntea sus si votati PENTRU

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE
Cu durere în suflet și mare greutate, vă anunțăm trecerea la cele veșnice, roaba lui Dumnezeu, ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro